Featured Posts

The black shirt with a twist
View Post

Featured Posts

A new must have from ALISIA ENCO
View Post

Featured Posts

ALISIA ENCO AT STITCH@COTERIE NEW YORK
View Post
To top
9 Mar

Am adus motivele tradiționale românești în ținuta de business pentru femei

Când și în ce context ați decis să fondați brandul ALISIA ENCO? Cu ce obiective ați plecat la drum?

M-am hotărât să pornesc o nouă afacere în 2014, după câțiva ani de muncă în asociația pe care am fondat-o, FEMEI ÎN AFACERI și alți câțiva ani într-o altă afacere. M-am gândit că aș putea să îmi fac loc pe o piață extrem de competitivă găsind o nișă, cea a cămășilor de damă. Veneam din mediul de business în care purtam mereu o cămașă albă și pe care doream să o accesorizez ca să o pot pune în valoare.

Declicul s-a produs când am primit cadou o cămașă cu inițialele mele. Atunci a fost acel aha care mi-a dat voie să mă exprim. M-am hotărât să îmi lansez brandul meu de cămăși de business pentru doamne, din materiale de cea mai bună calitate, având o croială impecabilă și un element aparte, o broderie. Printre altele, am adus motivele tradiționale românești în ținuta de business pentru femei.

Am plecat la drum cu premisa că totul se învață, important este să îți placă ceea ce faci. Nu am avut experiență în acest domeniu, dar provocarea de a porni pe acest drum m-a ambiționat să dezvolt un brand românesc. Am început timid, dar cu gânduri mărețe, mi-am dorit să ofer o ținută completă doamnelor și chiar daca la început aveam doar câteva cămăși albe, în prezent poți găsi la noi și încălțăminte, accesorii, haine pentru copii și cămăși pentru bărbați.

Care sunt valorile și principiile pe care s-a clădit compania dumneavoastră?

Mă reprezintă întru totul acest business și aceleași valori și principii pe care le am în viață le aplic și în afacere. Respectul față de oameni și față de lucrurile de calitate, corectitudinea, promisiunile ținute, responsabilitatea și transparența sunt câteva dintre acestea. Nu în cele din urmă creativitatea și puterea de a experimenta, de a-ți urma curajos ideile contează foarte mult pentru mine.

Am pornit la drum cu promisiunea de a oferi o alternativă inedită în materie de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii pentru femeile creative din mediul de afaceri. Crezul nu mi s-a schimbat după, în curând, 10 ani de la lansare: s-au schimbat doar ideile, soluțiile, experiența mea de viață și de business.

De unde aduceți materiile prime necesare? Cu ce furnizori locali și internaționali aveți parteneriate?

ALISIA ENCO este un model românesc de inițiativă antreprenorială, iar brandul cu același nume reprezintă un exemplu de ancoră a ideii de neconvențional în spirit modern. Sunt susținătoare a mediului de afaceri românesc și produsele mele sunt realizate cu drag și măiestrie în România. Din afara țării provine doar materialul din care sunt realizate, în rest broderia și finisajul sunt concepute și realizate în parteneriat cu fabrici din România.

Care sunt cele mai mari provocări în domeniul în care activați? 

Moda este unul dintre cele mai competitive domenii. Investițiile de timp și bani sunt semnificative, ai nevoie de răbdare și resurse suficiente pentru a te face remarcat pe piață, pentru a-ți construi și consolida un brand. ALISIA ENCO se dedică unei anumite nișe de clienți, tocmai de aceea calitatea și designul original al produselor sunt atuurile principale. Cămășile sunt realizate din bumbac 100%, au cusătura impecabilă şi sunt împachetate cu grijă în cutii premium, marcate cu logo-ul ALISIA ENCO. Evident, costurile pentru a susține un astfel de etalon de calitate premium, cu realizare integrală în România, sunt tot mai mari și se reflectă implicit în prețurile produselor.

Dar provocările fac parte din frumusețea unei afaceri! Au fost foarte mari la începutul afacerii, când nu știam cu ce se mănâncă treaba asta, dar acum lucrurile s-au schimbat și au intrat într-un ritm așezat.

 

 

Interviu apărut în revista print Club Antreprenor, ediția martie 2023

Interviu cu Alice BOTNARENCO, Founder & Creative Mind, ALISIA ENCO: Am adus motivele tradiționale românești în ținuta de business pentru femei

ALISIA ENCO

contact@alisiaenco.ro

Women brand embracing creativity and quality sophistication by Alice Botnarenco. www.alisiaenco.com

x Close

ALISIA ENCO