Featured Posts

The black shirt with a twist
View Post

Featured Posts

A new must have from ALISIA ENCO
View Post

Featured Posts

ALISIA ENCO AT STITCH@COTERIE NEW YORK
View Post
To top
25 Nov

5 elemente care ne definesc stilul

Suntem la fel, dar atât de diferite. O premisă ce riscă să fie percepută drept clișeu, dar care conține un adevăr: fiecare dintre noi are un mod aparte de a-și manifesta personalitatea prin ceea ce poartă, ce face și spune. 

Suntem unice prin povestea proprie de viață, în funcție de mediul în care am crescut și oamenii de lângă noi.

De emoțiile descoperite, de la fiorii primei iubiri trăite, până la lecturile care ne-au însoțit în anii adolescenței și, ulterior, la cele pe care le-am „devorat” cu mintea de adult. 

De la talentele și trăsăturile genetice, până la abilitățile pe care le-am dobândit pe parcurs. De la experiențele trecute, până la cele viitoare, care ne vor defini călătoria mai departe.

Iată câte fațete pot exista în caracterul unui om, iar aici e doar o mică parte din universul pe care fiecare dintre noi îl poartă în adâncul ființei sale.

 

Dintre toate elementele care ne definesc, îți prezentăm mai jos cinci dintre ele care ne reflectă stilul:

 

  • Atitudinea

 

De câte ori n-ai auzit oare că atitudinea contează? Atunci când te simți bine în pielea ta, relaxarea și încrederea de sine devin vizibile și în exterior. 

O atitudine potrivită, construită autentic, îți oferă un real avantaj în interacțiunile cu ceilalți și situațiile în care te afli. Ea te ajută să fii stăpână pe tine în orice context și să-ți pui în valoare farmecul personal într-un mod captivant și natural. 

 

  • Ținuta

 

De la o etapă de viață la alta, ținuta noastră trece printr-o serie de transformări. Aceste schimbări au loc mai ales în perioadele de căutări, însă atunci când ajungem să ne cunoaștem mai bine, să înțelegem ce ne place și ce ni se potrivește, stilul nostru prinde cu adevărat contur. 

 

Desigur că modul în care ne îmbrăcăm poate varia: în timp ce azi putem purta o cămașă deosebită și o fustă elegantă pentru o întâlnire de afaceri, mâine sau câteva ore mai târziu o putem combina cu ceva mai lejer, pentru o seară cu prietenii. 

Ținuta va depinde în acest caz de context, dar dincolo de articolul în sine de îmbrăcăminte, sunt câteva elemente cărora le rămânem fidele atunci când ne-am găsit stilul: materialele folosite (de la calitate până la tipul lor sau țara de proveniență), croiala care ne avantajează, nuanțele preferate (alb sau negru, culori vii ori neutre), detaliile care scot un produs în evidență (de exemplu, broderiile atent lucrate sau imprimeurile îndrăznețe), accesoriile ce ne completează look-ul (pantofi, broșe, genți sau curele). 

 

Încadrăm aici și ingeniozitatea, prin modul în care interpretăm versatilitatea unui articol și reușim să aducem o abordare originală într-o ținută standard.

 

  • Bunele maniere

 

Știm de cei „șapte ani de acasă” și cât de importanți sunt ei în educația fiecărui copil. Însă dincolo de ce învățăm de mici în confortul casei noastre, felul în care ne rafinăm ulterior comportamentul va spune multe despre noi.

 

Ca adulți, este posibil să trecem prin diferite situații, care necesită să ne purtăm într-un anumit mod: de la mese servite în cercuri elevate, până la întâlniri cu oameni din alte culturi, cu obiceiuri și formule de politețe diferite de cele cu care eram obișnuite. 

 

Manierele se vor vedea chiar și în comunicarea online, atât de des folosită astăzi atât din perspectiva rețelelor sociale, cât și a contextului în care ne aflăm.

 

  • Limbajul 

 

Evident că atitudinea și bunele maniere sunt în strânsă legătură cu limbajul non-verbal și cel verbal, însă felul în care ne exprimăm în general, prin cuvinte sau gesturi, ne va „trăda” stilul. 

 

Adresările frumos formulate vor aduce un plus de eleganță apariției noastre în mijlocul celorlalți, în timp ce vorbele și mișcările pot scoate în evidență naturalețea sau bunul gust, ce reiese, de altfel, și din alegerea vestimentară. 

 

  • Modul în care ne petrecem timpul liber 

 

Filmele pe care le vizionăm, cărțile citite, expozițiile la care mergem sau călătoriile făcute ne îmbogățesc cunoștințele și ne lărgesc universul. Suntem suma acțiunilor întreprinse, iar efectul acestora se va traduce prin decizii și alegeri care ne influențează stilul. 

 

De la simboluri tradiționale pe care le găsim în diferite colțuri ale lumii sau opere de artă, până la mirosurile care ne îmbie simțul olfactiv în parcuri și grădini, ni le-am dori integrate în viața noastră pe cele care ne reprezintă: în haine sau accesorii, pentru estetica lor și mesajele transmise, ori în parfumurile de care ne îndrăgostim. 

Asemenea unei cărți de vizită, stilul reflectă modul în care ne prezentăm în societate, dar mai ales felul în care personalitatea noastră iese la iveală. El ne pune feminitatea în valoare și ne dă voie să fim: să ne manifestăm în toate rolurile pe care le avem (soție / iubită, mamă, soră, fiică sau prietenă, antreprenoare, artistă, colegă ori manager), așa cum ni se potrivește cel mai bine fiecăreia dintre noi. 

 

Sau cum am defini femeia ALISIA ENCO, care, cu acceptare de sine, empatie și umor, este ea însăși un simbol al rafinamentului.

 

Pentru că tu ești femeia ALISIA ENCO și pentru tine am creat și vom crea produse lucrate impecabil în România, ce te ajută să-ți exprimi stilul într-un mod elegant și plin de farmec.

 

ALISIA ENCO

contact@alisiaenco.ro

Women brand embracing creativity and quality sophistication by Alice Botnarenco. www.alisiaenco.com

x Close

ALISIA ENCO